România, Județul Mureș, Tîrgu Mureș, Str. Horia nr. 21
+4 0769041200
office@neoprivacy.ro

Marius Dumitrescu: “Este trist ca a fost nevoie de acest coronavirus pentru a înțelege mai bine GDPR-ul”

Privacy is a right, NeoPrivacy is a curr€ncy.

Marius Dumitrescu: “Este trist ca a fost nevoie de acest coronavirus pentru a înțelege mai bine GDPR-ul”

Astăzi, 25 mai 2020, se împlinesc doi ani de la aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor personale (GDPR), moment prielnic pentru noi toți de a realiza o scurtă retrospectivă și de a trage câteva concluzii esențiale. Au fost multe provocări, atât pentru DPO cât și pentru operatorii de date care și-au propus să obțină și să mențină conformitatea GDPR. Cel mai important  lucru este să folosim pe viitor lecțiile deja învățate și tocmai despre aceste lecții vorbește Marius Dumitrescu, specialist în domeniul protecției datelor, în următorul interviu. 

Cum ai caracteriza, pe scurt, cei doi ani care au trecut de la implementarea GDPR în Uniunea Europeana?

“GDPR-ul nu este o revoluție, este o evoluție!”, așa îmi încep majoritatea cursurilor încercând să explic că acest pachet de reglementări legislative există încă din 1995 și a evoluat într-un regulament european unic, influențat mai ales de dezvoltarea tehnologică fără precedent. Mai mult, putem spune că și în acest moment legislația aleargă după tehnologie, dacă ne gândim doar la inteligența artificială și la tehnologia 5G.

Regulamentul UE 679/2016 cunoscut drept GDPR a intrat în vigoare în 2016, acum patru ani de zile, dar se aplică doar din 25 mai 2018, după o perioadă de grație de doi ani, pe care majoritatea statelor europene, inclusiv România, nu au folosit-o pentru a lansa campanii de educare a persoanelor vizate și a operatorilor. Astfel, startul a fost dat în luna mai 2018, la momentul respectiv existând o estimare că doar 20% dintre operatorii europeni au început demersurile pentru a obține conformitatea. Aceste procent a crescut semnificativ valoric, fiind estimat astăzi ca fiind peste 60%, dar am rețineri privind calitatea conformităților obținute la nivel european. Conform studiilor, în 2019 s-a ajuns deja la crearea primelor 500.000 de roluri de DPO, fără a modifica fundamental organigramele și fără a asigura toate resursele necesare pentru a îndeplini cu succes acest rol. Operatorii de date trebuie să renunțe la a mai căuta soluții formale și să înțeleagă faptul că această mult dorită complianță GDPR nu se obține apăsând butonul “Print” și că orice operator care alege această cale rămâne la fel de expus riscurilor.

În România, GDPR-ul a intrat brusc în viețile noastre, acum doi ani de zile, printr-un bombardament al consimțămintelor, lansat de operatori din dorința de a intra rapid în legalitate. Din păcate și astăzi mai există operatori care folosesc consimțământul ca temei legal pentru prelucrarea datelor privind sănătatea persoanelor vizate și deduc, astfel, că DPO-ul nu și-a câștigat încă locul pe care îl merită în organizație și recomandările lui încă nu sunt ascultate.

În ultimii doi ani, strategia de vânzări a multor firme de consultanță s-a bazat pe “crearea panicii”, folosind marketingul înșelător care accentua, în primul rând, dimensiunea astronomică a amenzilor în loc să promoveze nevoia de instruire a personalului. Plătim și astăzi campaniile de marketing de acum doi ani care vindeau complianță formală fără a include serviciile de specialitate ale unui DPO.

Astazi, mai mult ca oricând, trebuie să ne reamintim că în tot acest GDPR este vorba despre oameni, sau mai bine spus despre NOI! Nu este vorba despre creșterea birocrației și despre proceduri sufocante. Este vorba despre respectul pe care trebuie să îl acordăm și să îl obținem unii de la ceilalți, respect de care am uitat datorită banilor obținuți prin tranzacționarea datelor personale și a informațiilor confidențiale, ca efect direct al evoluției exponențiale a tehnologiei. Să nu uităm că toți suntem persoane vizate. Dacă la birou nu simt acest lucru pentru că sunt patron și influențez și decid direct în ce direcție îmi conduc firma, atunci când navighez pe internet sau pur și simplu merg pe stradă, intru într-un supermarket sau într-un hotel, sunt doar o persoană fizică și mă aștept să pot să decid cine, de ce și ce date personale prelucrează despre mine. Cu toții trebuie să punem umărul și să vorbim cu prietenii, rudele, vecinii despre erorile pe care le facem atunci când vânăm gratuități pe internet. Trebuie să încetăm să mai credem că ceva este gratuit și să înțelegem că, de fapt, plătim scump cu datele noastre personale care au devenit o valoroasă monedă de schimb.

Și mai trebuie să învățăm o lecție : „Când ești cunoscut, oamenilor le place să vorbească despre tine. Totuși, nu tot ce se vorbește, este și adevărat!”. Încă trebuie să învățăm ce înseamnă Fakenews, să recunoaștem acest fenomen, să ne protejăm, să nu mai alimentăm cererea și să sancționăm atunci când această practică ne influențează deciziile.

Care consideri că a fost cea mai mare provocare pentru specialiștii în protecția datelor personale?

Persoana fizică în sine a rămas cea mai mare provocare pentru întreg domeniul protecției datelor din România, deoarece, prin lipsa de cultură, întreg corpul profesional se confruntă cu solicitări nejustificate și insuficient documentate privind ștergeri selective sau rectificări neîntemeiate a informațiilor înregistrate în documente. Cu siguranță aceste solicitări nu vor fi soluționate în favoarea persoanei vizate, existând mai multe reglementări specifice în ceea ce privește termenul de retenție și posibilitățile de acces restricționat și condiționat. Gardianul modului în care se respectă confidențialitatea și mecanismele de protecție a datelor cu caracter personal rămâne în continuare Responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal (DPO), această meserie nou apărută, care se confruntă probabil cu cele mai mari provocări profesionale datorită caracterului general al Regulamentului (UE) 2016/679 și lipsei unor repere unitare privind interpretarea și implementarea lui.

Poate și denumirea postului, care induce ideea responsabilității concentrate pe umerii unei singure persoane, a îngreunat ascensiunea și recunoașterea profesională, mulți DPO făcând educație managementului în momentul semnării contractelor de consultanță.

Care a fost cea mai mare provocare a companiilor în procesul de obținere și menținere a conformității GDPR?

Angajații reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri în ceea ce privește securitatea unei organizații. Și nu spun eu asta, mergând pe principiul 80/20 al lui Pareto, transpus în business (80% din probleme sunt cauzate de 20% dintre angajați), ci studiul State of Cybersecurity 2019 realizat de ISACA.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare a companiilor în procesul de obținere și menținere a conformității GDPR este carența unei culturi a responsabilității, în rândul angajaților, privind protecția datelor personale. Acesta carență poate fi diminuată substanțial în urma instituirii unor programe de instruire cu privire la importanța protecției datelor în concordanță cu practicile generale și politicile specifice activității companiei. Responsabilizarea angajaților din perspectiva protecției datelor personale va aduce un plus de valoare companiei. Un angajat conștient și informat este un angajat vigilent și care acționează cu responsabilitate, riscurile unei erori umane scăzând, în același timp în care randamentul muncii crește. Mai mult, identificarea rapidă a eventualelor breșe de securitate și respectarea protocolului de răspuns la incidente va minimiza pierderile companiei.

Rămân un visător și sper ca în următoarea perioadă să vedem campanii de educare a persoanelor vizate din România, și de ce nu, campanii de educație în scoli.

Care a fost cea mai importantă lecție pe care companiile, dar și specialiștii în protecția datelor personale au învățat-o în această perioadă?

Constat că în ultimele două luni, de când a fost recunoscută oficial pandemia Covid -19, s-a vorbit despre GDPR mai mult decât în toată perioada de când a intrat în vigoare Regulamentul UE 679/2016 și este trist că a fost nevoie de acest coronavirus ca să-i acordăm atenția pe care o merită.

Societatea în care trăim s-a schimbat, fiind supusă la unul din cele mai dificile teste de stres. Frica este cea care a obligat societatea noastră să se adapteze și să se maturizeze forțat, făcând, în primul rând, un salt mare către digitalizare. Vorbim astăzi mai mult ca niciodată despre tele-muncă, tele-medicină, tele-educație și mai ales despre știrile false.

Fiind un act de responsabilitate să stăm acasă în aceste condiții, utilizăm din ce în ce mai mult tehnologia, din dorința de a comunica cu cei dragi și cu colegii de serviciu. Am auzit că s-au organizat zile de naștere online, că oamenii au continuat să se întâlnească și să bea o cafea cu prietenii, printr-o conexiune video și că se pot vizita muzee sau chiar să participi la concerte din confortul fotoliului de acasă. Citim cărți pentru care până acum nu găseam timpul necesar. Pentru o parte din oameni, autoizolarea este un test greu de trecut și de suportat și nimeni nu conștientizează, încă, faptul că procesul de autoizolare socială este un fenomen apărut o dată cu rețele de socializare. Se vorbește de ani de zile de această tendință de a petrece mai mult timp în casă, conectat cu mii de prieteni online, cu care poate nu te-ai întâlnit niciodată față în față. Astăzi, mai mult ca niciodată, prețuim interacțiunea fizică și testăm efectul nociv și pervers al dezinformărilor care abundă pe rețelele de socializare. Este o lecție pe care am învățat-o în timpul acestei pandemii și cred că societatea noastră nu va mai fi niciodată la fel ca înainte.

Trebuie să realizăm și că toată această digitalizare, pe repede înainte, vine la pachet cu asumarea unor riscuri de care mi-aș dori să fim conștienți încă de la început.

Nu cred că suntem pregătiți încă să îmbrățișăm digitalizarea și să ne folosim la maxim de beneficiile acesteia. În urma recomandărilor autorităților din România, mai multe companii au decis să accepte, de pe o zi pe alta, ca angajații să lucreze de acasă. Din punct de vedere legal eram pregătiți, legislația română avea prevederi clare privind tele-munca și cele mai multe firme au semnat acum cu fiecare angajat doar un act adițional la contractul de muncă, pentru a îndeplini această formalitate birocratică. Foarte puține firme au investit în securizarea echipamentelor și a căilor de comunicare, alegând deseori soluțiile cele mai rapide și ieftine, utilizând de cele mai multe ori echipamentele proprii ale angajaților.

În ultimele zile chiar am urmărit cum a crescut numărul incidentelor de securitate, prin campanii de phishing, infectând mii de computere, bazându-se pe naivitatea utilizatorilor care acum citesc orice email legat de acest Coronavirus. Din păcate, foarte multe afaceri au de suferit și, mai mult decât efectele acestei pandemii, mă sperie valul de recesiune care ne va lovi peste câteva luni.

Mi-aș fi dorit să vorbim de digitalizarea mediului de business românesc, precum și a administrației publice, în alte condiții decât cele de astăzi.

Revenind la domeniul protecției datelor, chiar dacă DPO-ul este captiv între obligațiile legale impuse de legile organice, care pot limita drepturile persoanelor, și principiile și obligațiile GDPR, există, în opinia mea, o rețetă pentru a asigura un echilibru între toate aceste reglementări:

  1. Implicarea DPO-ului. El este specialistul care astăzi poate să consilieze și să ghideze organizația în respectarea GDPR și păstrarea acestui echilibru cu obligațiile legale și interesele comerciale.
  2. Respectarea celor șapte principii fundamentale ale GDPR. Aceste principii trebuie să devină o realitate, trebuie să fie implementate în orice fel de procedură, ca niște filtre care trebuie aplicate înainte de a lansa orice tip de document, orice fel de procedură.
  3. Informarea persoanelor vizate. Este foarte ușor să investim în această informare prealabilă și să obținem, practic, o implicare și motivarea acestor persoane, pentru că, în fond, toate aceste proceduri restrictive sunt în interesul lor, al protecției datelor lor cu caracter personal.
  4. Instruirea persoanelor și obținerea de garanții adecvate. Trebuie să fim foarte atenți atunci când datele angajaților noștri, sau datele clienților noștri, datele vizitatorilor noștri sunt prelucrate de către împuterniciții noștri ca operatori și să ne asigurăm că sunt implementate măsuri tehnice și organizatorice de protecție și securitate a acestor date personale pe tot procesul de prelucrare.
  5. Evaluarea nivelului de prelucrare a datelor (de exemplu, dacă este excesiv) și identificarea unor metode mai puțin intruzive de prelucrare a datelor personale, fără a creste birocrația. Să nu uităm că DPO-ul este cel care poate evalua dacă discutăm de un nivel excesiv de prelucrare a datelor, trebuie să încercăm să limităm înscrisurile, astfel încât să nu creștem birocrația doar de dragul de a ne acoperi cu documente justificative privind respectarea acestei legi. Respectarea tuturor celorlalte principii GDPR s-ar face mult mai ușor dacă principiul minimizării ar fi respectat întocmai și pun accent mai ales pe acest lucru, deoarece noi, românii, companiile românești, instituțiile statului am ridicat birocrația aproape la nivel de tradiție. Nu tot ce e mult e și bun, un singur document bine întocmit și cu responsabilitate mă protejează la fel de bine ca zece documente pline de date personale nefolositoare, dar colectate pe sistemul „să fie”.

Concluzionez că această rețeta nu se aplică exclusiv în această perioadă de pandemie, cele cinci recomandări fiind aplicabile oricărei organizații care își propune în următorul an să își adapteze cultura organizațională și să îmbrățișeze principiile GDPR.

WhatsApp chat